cea mai importantă competiţie şahistă rezervată nevăzătorilor Români
Aproape 40 de jucători nevăzători din 22 de judeţe au luat startul, marţi, la Campionatul Naţional de Şah al persoanelor cu deficienţe de vedere, cea mai importantă competiţie şahistă rezervată acestei categorii de persoane din România.
‘Această întrecere de tradiţie, care a fost organizată pentru prima dată în anul 1956, aduce în acest an la start 38 de jucători din 22 de judeţe. Este cea mai importantă competiţie şi şahistă rezervată celor cu deficienţe de vedere din România şi funcţionează drept criteriu de alcătuire a echipei naţionale a nevăzătorilor români, care participă la competiţii internaţionale (…) Este un eveniment cu un foarte pregnant potenţial socio-integrativ şi când spun asta mă refer la faptul că, spre deosebire de toate celelalte sporturi pe care nevăzătorii le fac şi le joacă doar între ei, cum ar fi atletism, popice, fotbal, ciclism, tandem şi altele, şahul este singurul sport pe care cei cu deficienţe de vedere îl pot juca, îl pot practica de la egal la egal cu semenii lor valizi. Asta înseamnă că un jucător nevăzător poate să meargă în concursuri obişnuite şi să joace acolo cu aceleaşi aspiraţii de performanţă ca şi un om care nu are probleme de vedere’, a declarat presei prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor din România, Mihai Dima.
Campionatul Naţional de Şah rezervat persoanelor cu deficienţe de vedere se desfăşoară la Hotel Continental din Târgu Mureş în perioada 26-31 august, sub auspiciile Federaţiei Române de Şah, iar rezultatele sunt omologate naţional şi internaţional.
La această competiţie participă şi un junior din Târgu Mureş diagnosticat cu boala Stargardt, Anton Burcea.
‘Am descoperit şahul în urmă cu cinci ani. La început am jucat pentru că îmi plăcea ideea de strategie, să vezi cum gândeşte celălalt, apoi mi-am dat seama că îmi dezvoltă mintea şi creativitatea. Mi-a plăcut foarte mult mai ales când am văzut că pot câştiga şi avea rezultate bune’, a arătat Anton Burcea.