Jaf la drumul mare din deszăpezirea orașului!

Cum se topesc banii publici! Peste 2,7 milioane de euro dați pentru deszăpezirea Târgu Mureșului, de 4 ori mai mult decât în anii precedenți!

În luna Decembrie 2023, odată cu așternerea primului strat de zăpadă, haosul s-a instalat rapid pe străzile municipiului. Iarna a luat din nou prin surprindere Primăria Târgu Mureș! Au fost nenumărate blocaje, în traficul oricum aglomerat, datorat ghețușului: amintim numai de ziua de 20 Decembrie 2023 când 15 autobuze ale Transportului Local au rămas pur și simplu blocate pe bulevardul Gheorghe Marinescu, o arteră extrem de circulată mai ales dimineața. Oamenii au trebuit să-și continue drumul pe jos la Spitalul Județean sau la Universitate. Edilii acestui oraș au reacționat, ca de obicei, slab și cu întârziere!

Primăria municipiului Târgu Mureș a anunțat pe situl propriu semnarea unui contract pentru deszăpezire pentru suma incredibilă de 13,4 milioane de lei, cu tot cu TVA! Contractul a fost semnat doar la mijlocul iernii, pe 27 Decembrie 2023, și are o valabilitate de 5 luni din momentul semnării!

Activitatea serviciului de deszăpezire stradală ce urmează a fi prestată …: deszăpezire stradală, curățatul manual al zăpezii, gheții și poleiului, pluguitul, combaterea gheții și poleiului, curățarea de zăpadă și gheață a canalelor de scurgere de pe căile publice, încărcat și transportat zăpada și gheața”, se arată în contractul dintre Primăria Municipiului Târgu Mureș și SC Sylevy Cleaning SRL Târgu Mureș, document publicat pe pagina web a autorităților locale din Târgu Mureș, www.tirgumures.ro.

Primarul Soos Zoltan va scăpa totuși de responsabilitatea semnării acestui contract pentru că este acoperit de o Hotărâre a Consiliului Local din 20 noiembrie 2023. Consilierii UDMR, care dețin majoritatea în Consiliul Local, împreună cu cei din PSD și PNL l-au mandatat pe primar să negocieze direct și de urgență deszăpezirea orașului. Invocând urgența apropierii sezonului rece, majoritatea consilierilor au înghițit gălușca fierbinte, voit sau induși în eroare, pusă în documente: suma necesară estimată de primărie de 13,427 milioane de lei! Cu o excepție notabilă: consilierii Radu Pescar și Kiss Zoltan au fost singurii care au votat împotriva acestei alocări!

Radu Pescar ne reamintește episodul:

Le-am spus de nenumărate ori, și cu o iarnă înainte, că lipsa de organizare duce la jaf din banul public! Le-am dat și soluția pe care eu am implementat-o cu succes în anii ”90 când eram responsabil cu gospodărirea orașului Reghin, model care funcționează acolo și astăzi! E vorba de a conlucra cu firmele locale care au utilaje, ce oricum nu sunt utilizate în sezonul rece, ți care pot ajuta administrația să acopere mult mai ușor un oraș. Trebuie doar puțină minte și organizare! În plus, câștigă și firmele locale pentru că dau de lucru oamenilor angajați și se întorc banii înapoi în visteria orașului!

„Primarul Soos invocă de multe ori fosta administrație, însă și atunci un contract de deszăpezire era în jur de 2-3 milioane de lei pe an, oricum nu depășea 3,5 milioane de lei. Acum ăștia au alocat de 4 ori mai mulți bani! Și ca să le iasă suma asta astronomică au inventat două chestii: au pus ca prestare frezarea de zăpadă la un preț astronomic, 40 de lei per m2. Reamintesc că frezarea se face doar dacă ai o zăpadă de jumătate de metru cel puțin! Și a doua mișculație: au făcut un contract valabil pe 5 luni! Adică, vezi doamne ei vor fi pregătiți să deszăpezescă inclusiv în luna Mai! Aberant, jaf pe față!” a mai adăugat Radu Pescar.