Biserica romano-catolică, este singurul lăcaș de cult rămas după inundarea satului Bezidu Nou, în anii ’70 de către comuniști, pentru a construi un baraj de acumulare în acea zonă.
Barajul de acumulare, a fost construit de comuniști în acea zonă, cu scopul de opri inundările localităților din împrejurimi. Acest lucru a fost posibil prin sacrificarea satului Bezidu Nou, sat care avea 180 de locuințe, diferite construcții și lăcașe de cult. Oamenii care locuiau în acel sat, au fost nevoiți sa-și părărsească locuințele, deși au existat locatari care au refuzat acest lucru, care mai târziu au fost înghițiți de ape.
„Biserica din Bezidul Nou a fost simbolul programului de distrugere al satelor din comunism şi a rezistat în apă până în 2014 în iunie, după care s-a prăbuşit de tot, dar, prin donaţii publice, am reuşit să reconstruim biserica fix acolo unde era, deci în apă”, declară ghidul turistic Peter Gaspar.
În acea localitate, au existat cinci lăcașuri de cult, dintre care doar biserica romano-catolică (FOTO) a rămas nescufundată. Acest lucru dându-i numele de „Biserica Solidarității”. Cu trecerea timpului, zidurile bisericii s-au deterioarat, fiind necesară o reconstruire a acestora, pentru a nu se dărâma.
Sute de localnici au participat la slujba de inaugurare a bisericii catolice din lacul Bezid. Lăcaşul de cult a fost reconstruit după ce zidurile acestuia s-au prăbuşit unul câte unul, în ultimii 20 de ani. Lucrările au fost finalizate, iar unaugurarea a avut loc sâmbătă, 3 august.
„Nu va fi o biserică funcţională, ci mai mult un memento, deci mai mult ca să ne amintească ce s-a întâmplat aici şi în alte multe localităţi din România în timpul comunismului” adaugă Peter Gaspar.


Pentru mai multe știri, puteți accesa site-ul Vocea Tv.
Sursa articol: Observator