LOCURI FĂRĂ TAXĂ LA COLEGIUL UMFST, FILIALA DIN TÂRNĂVENI

LOCURI FĂRĂ TAXĂ LA COLEGIUL UMFST, FILIALA DIN TÂRNĂVENI

 În sesiunea de admitere din septembrie, Colegiul UMFST „George Emil Palade”, filiala Târnăveni, scoate la concurs 93 de locuri bugetate la specializarea Asistent medical generalist, cu o durată a studiilor de 3 ani.

Admiterea candidaților se face prin concurs de dosare, iar înscrierile online (24/24h) vor avea loc în perioada 1-3 septembrie 2024 prin intermediul platformei: https://admitere.umfst.ro/.

Odată admiși, cursanții vor fi pregătiți de cadre didactice universitare recunoscute în domeniul medical, iar practica o vor putea face în spitalele din Târnăveni și Târgu Mureș. Pe lângă activitățile didactice, cursanții vor avea ocazia să se implice în comunitate în diferite activități sociale menite să contribuie nu doar la progresul academic, ci și la formarea lor ca viitori profesioniști, atenți la nevoile comunității.

Informații suplimentare privind admiterea sunt disponibile pe https://adminfo.umfst.ro/.